Anul acesta ne vom juca mult, des și și mai eclectic! Iar în acest demers într-ale copilăriei și copilărelilor i-am cooptat și pe cei de la Park Kindergarten +
Aduce in prim plan arta baletului, a dansului contemporan si a pilatesului pentru a crea o fuziune completa a corpului, mintii si sufletului.
Kids Acro Dance Sibiu este un club sportiv afiliat Federației Române de Gimnastică, dedicat dezvoltării armonioase a copiilor prin gimnastică artistică și acro‑
La FOREVER DANCE, fiecare pas spune o poveste. Aici, dansul nu este doar tehnică – este emoție, libertate și bucurie pură. Este acel moment când inima îți bate
ZiNGO PLANET a fost conceput cu gândul la toți copiii, de la cei mai mici și până la adolescenți, astfel încât să creeze un echilibru între jocurile virtuale și